Dorinţă

Era înainte de miezul nopţii. A sunat telefonul. A aşteptat telefonul ăla toată ziua. Trecuseră ore de frământare, ore de întrebări şi vise adunate în ceşti cu cafea. Ore de negare în care şi-a zis că nu vrea să schimbe drumul. Direcția. Destinația. Dar gândul că nu se va cufunda niciodată în pieptul lui o măcina. Işi dorea să fie cu el. O noapte. Două. Tot timpul. Era îndrăgostită de cine nu trebuia, dar nu părea sa o deranjeze.

A răspuns cu mâinile transpirate. La capătul celălalt era el. Dintr-o dată o văd cum îşi aruncă pe ea o geacă şi dă să fugă spre uşă. Se întoarce şi îşi ia cheile apoi goneşte spre el. Pe drum a început să tremure și parcă voia sa se întoarcă la mine, însă n-a făcut-o. Am știut că am pierdut-o când a coborât din mașină, dar am sperat. Am sperat cu naivitatea omului care iubește.

Bate la uşă şi îi deschide. Cu o stângăcie de înţeles se dezbracă de haină şi îşi lăsă pantofii cu remuşcări la intrare. Păşeşte în bucătărie şi se lipeşte de calorifer. Îi este frig. Are corpul rece de regrete, de dorinţă nevinovată şi de greşelile pe care le va face. El stă în faţa ei şi o priveşte. Îi toarnă un pahar cu vin şi o priveşte din nou.

Încep să vorbească. De fapt, ea tăcea şi asculta. Avea un farmec aparte bărbatul ăsta. Era de o eleganță cum greu mai întâlneşti în zilele noastre, cu gesturi fine şi gusturi alese, cu vorbe dulci şi potrivite, cu mişcări hotărâte. Ştia că locul ei nu este acolo, că va regreta greşelile care încă nu s-au făcut şi cu toate astea nu putea să plece. Încă mai avea timp, dar ce te faci cu lipsurile adunate peste ani?

Trecuseră ore de când s-au întâlnit. El a făcut primul pas şi a cuprins-o în braţe. I-a dezgolit umerii şi a început să o sărute uşor. Pe gât. Mâinile ei zăceau însă nemişcate pe lângă corp ca şi când nu ar fi simţit nimic. Şi totuşi simţea. Simţea dorinţa bărbatului care îi frământa pielea şi îi sorbea corpul ca pe un vin bun. Era o dorinţă care o durea. Fizic. Dar nici nu avea cum să fie altfel.

S-au cufundat amândoi în patul cu păcate. Și-au lăsat corpurile alea transpirate să se atingă şi să cânte destinul lor. Spre dimineaţă pielea ei era încă o piatră grea. A deschis ochii şi tot ce a văzut în jur a fost cămaşa ei trântită în pragul uşii. Aştepta iertarea ei.

Anunțuri

3 gânduri despre “Dorinţă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s