Acum știu că s-a terminat

Asta e una dintre multele scrisori pe care ți le-am strecurat seara sub perna ta boțită de somn adânc sau sub tastatura de la birou. Ai să-mi recunoști pasiunea și cuvintele apăsate. Clare și fără ocolișuri. Numai că rândurile astea vor avea pentru prima dată parfum de renunțare.

E furtună în suflet. Dragul meu, e ca și cum sunt goală în mijlocul unui dig în Eforie și plouă. Și bate vântul. Și e frig. Tare frig. Iar eu stau acolo ghemuită și aștept să treacă valuri peste mine. Să îmi șterg amintirile. Să te duci în larg și să nu te mai întorci. Să iei cu tine și dragostea, și pasiunea, și rănile, și indiferența. Și florile alea uscate pe care le-am păstrat de frică să nu te pierd de tot.

Să pleci. Să fii liber.

Nu trebuie să te sperii. Probabil că te așteptai să plec. Altfel nu pot să îmi imaginez de ce ai mințit. Simplu. Chiar, de ce ai mințit? Ai vrut cumva să îmi forțezi mâna? Să îmi testezi nervii? Să te urăsc? Să te confrunt? Să te alung? Plecarea mea nu este dictată de niciuna de întrebările de mai sus, care, trebuie să știi, sunt doar retorice.

Am stat în același sărut cu tine până când am știut că nu mai vedeai durerea care îmi pietrifica sufletul. Erai atât de ocupat să minți, să acoperi minciunile cu alte minciuni și să o iei de la capăt în fiecare zi încât ai uitat să te mai uiți în ochii mei. La început căutam în privirea ta o urmă de sinceritate, regret, de măcinare, de chin. Când am văzut că îți era din ce în ce mai ușor să trăiești în două lumi am încetat să mă mai uit la tine. Știam că dacă te privesc în continuare te voi uita și mai greu.

Astăzi, dacă te-ai uita tu la mine ai spune că sunt nefericită. Eu ți-aș spune că mi-ai zdrobit sufletul cu patetisme, promisiuni și scuze. Te-am iertat că nu ai plecat de lângă ea. Te-am iertat în momentul în care am văzut că pleci în miezul nopții. Iar eu stăteam în pragul unei unei uși străine. De bloc. Fugeai spre taxi când am simțit cum întreg corpul mi se golește. Am început să respir din ce în ce mai greu. Mi-am cufundat fața in palmele mele care nu se opreau din tremurat. Îmi era atât de rău încât m-am așezat pe iarbă și am stat acolo minute în șir. Si am plâns. Si m-am legănat. Ca un copil. Așa m-am simțit.

Apoi ți-ai dat seama că te iubesc atât de tare încât nu ți-a mai păsat dacă te prindeam pe picior greșit. Scene de gelozie oricum nu făceam. Știai că nu am să plec și că am să suport în continuare. Te așteptai să am rezerve de răbdare, înțelegere și iertare. Am avut. Dar au secat de la atâtea căcaturi.

Știi când am renunțat? Când am știut că niciodată nu voi mai avea încredere în tine. Sună destul de simplu. Așa a și fost. A fost momentul în care am știut că te iert, că încă te mai iubesc, dar că tu nu vei merge doar pe un singur drum.

La final de poveste îmi doresc să îți fie bine. Să fii tu. Că oricum al meu nu ai fost nicicând.

Anunțuri

Un gând despre “Acum știu că s-a terminat

  1. Un om care s-ar comporta asa si m-ar aduce in stare sa nu mai am incredere in el, nici nu cred ca ar merita sa ii scriu vreun cuvant, vreo explicatie pentru faptul ca l-as parasi… Dar imi place sa citesc asemenea scrisori, la fel cum imi place sa ma uit la nebunia aceea de emisiune a americanilor, cheaters. :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s