Există viaţă după tine. E chiar mai bine!

Înainte să te cunosc, viaţa mea era destul de banală. Serviciu – casă, câţiva prieteni, o ieşire pe săptămână la cafea şi poate un film sâmbătă seara. Doar sunt corporatistă, trebuie să ne înţelegem. Apoi, ai apărut. Ziua se desfăşura tot cam la fel. Serviciu – casă. Dar era casa ta. Eu eram devotată. Cât despre tine…aici se aplică zicala aia românească: despre morţi numai de bine.

Bine, tu nu eşti mort! De-a binelea. Eşti mort doar pentru mine şi pentru alte zeci de femei care te-au iubit şi pe care tu le-ai dat la c*r. Ai rămâne surprins dacă m-ai auzi vorbind aşa. Cred că fel de surprins cum am rămas eu când am aflat că eşti într-o altă relaţie. De vreo 3 ani. Tot de 3 eram şi noi. Cred că îţi plac paralele. Deşi în pat aveai alte preferinţe.

Ai rămâne surprins să afli că am vorbit la telefon şi cu cealaltă. Te rog să sesizezi că am folosit singularul, deşi sunt aproape sigură că ai cochetat şi cu alte trupuri. Am vorbit cu ea zile întregi. Am realizat că eşti dual, bun actor, dar nu foarte creativ. Cred că asta te-a ajutat să ne minţi atât de bine. Ne trimiteai aceleaşi mesaje, ne promiteai aceleaşi baliverne. Ba chiar, ne vizitai părinţii şi le vindeai vise în farfurii de porţelan. La indigo.

La început, m-a luat cu stare de leşin. Apoi, m-am gândit cum să te chinui. Am avut o groază de scenarii la care am renunţat când am fost anunţată că voi pleca în State. Nu îmi permiteam să am cazierul pătat. În schimb, te-am confruntat. Sau mai bine zis, am asistat la ultimele tale show-uri de actor ratat. Te-ai dat cu fundul de podea că nu o iubeşti. Că sunteţi prieteni. Că e bolnavă şi neajutorată. Că mă iubeşti, că …… Vorba reclamei “că minciuni”. Ei i-ai spus că eu sunt stocker şi că totul a fost o greşeală.

Aia mică, bolnavă, neajutorată, te-a crezut. “Cum să renunţ la atâţia ani de relaţie?”, mi se confesa într-una din discuţiile noastre telefonice. Dar chiar aşa! Cum să renunţi la “atâţia” ani când el te iubeşte sincer, dar şi-o bagă şi în altele? La inimă, mă refer 🙂

Eu am plecat. Val-vârtej. Dramatic. Aşa cum ţi-ai croit tu toată existenţa. Am fugit de tine, crezând că viaţa nu va fi la fel. Şi nu m-am înşelat. Viaţa mea nu a mai fost la fel. La început a fost multă boceală, multe prietene care îmi aduceau ţigări la bucată, ochi umflaţi, zile negre. Ştii, atmosfera funebră. Apoi, mi-am dat seama că aveam ceva în viaţa mea care dispăruse în urmă cu 3 ani. Se numeşte linişte. Dar tu nu ai cum să ştii semnificaţia liniştii. E greu să fii liniştit când lupţi pe mai multe fronturi. Când trebuie să ştergi mesajele şi apelurile, să îţi redenumești în agenda amantele cu nume de bărbaţi. Să îţi creezi multiple adrese de e-mail. Să spui că eşti bolnav, dar să dau de tine în supermarket de mâna cu alta.

E greu să îţi găseşti liniştea, dar când ai făcut-o, ştii că te-ai regăsit pe tine.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s